Preloader Image
03 iun. 2025 Semne pentru fapte bune, familie și viitor Image

Luna mai 2025 a oferit trei ocazii speciale – Ziua Faptelor Bune (11 mai), Ziua Familiei (15 mai) și finalul anului școlar – în care am arătat respect, empatie și educație pentru persoanele cu deficiențe de auz. Prin mici gesturi, semne și mesaje, învățăm să fim mai solidari, mai conștienți, mai conectați.

Asociația Surzilor din Republica Moldova (ASRM), în parteneriat cu Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova (CRCSM) și Școala Specială nr. 12 pentru copii hipoacuzici și surditate tardivă din Chișinău (Școala specială nr.12), a desfășurat o mini-campanie „Semne pentru fapte bune, familie și viitor”. Această campanie a inclus o serie de acțiuni de conștientizare menite să:

  • faciliteze accesul la educație pentru copiii cu deficiențe de auz;
  • promoveze utilizarea limbajului semnelor;
  • întărească rolul familiei în procesul de incluziune socială.

Campania a debutat cu un mesaj video al interpretei Valentina Gurali din cadrul ASRM, prezentat în limbajul semnelor. Conținutul mesajului s-a axat pe prezentarea unor realități despre persoanele cu deficiențe de auz. În aceeași perioadă au fost realizate unele fapte bune în raport cu persoane care au vizitat Asociația.

În preajma Zilei Faptelor Bune prin activități educative și sociale,  desfășurate la Școala Specială nr. 12 copii, împreună cu cadrul didactic, copii au demonstrat că fiecare gest contează atunci când vine din inimă.

În perioada 12 - 31 mai, campania a fost dedicată Zilei Internaționale a Familiei, punând accent pe importanța sprijinului familial pentru copiii cu deficiențe de auz. În acest sens au fost organizate și  desfășurate următoarele activități:

  • „Starturi vesele de Ziua Familiei” – un eveniment organizat de Școala Specială nr. 12, care a celebrat iubirea și susținerea oferite de familie;
  • „Battle între familii” – un concurs interactiv desfășurat la CRCSM, pentru a promova spiritul de echipă și comunicarea familială;
  • Videoclip cu familia Roșca – o familie cu deficiențe de auz care ne-a oferit o lecție de viață despre dragoste, educație și limbajul semnelor. Filmare, realizată de Ivan Zavatschi, interpret,  persoană cu deficiențe de auz, contribuind direct la mesajul: incluziunea este o practică vie.

Ultima săptămână din luna mai, atenția ASRM, CRCSM și Școlii speciale nr.12 a fost îndreptată spre accesarea educației incluzive de către copiii cu deficiențe de auz:

  • La 16 mai, Școala Specială nr. 12 și-a deschis ușile pentru publicul larg, oferind vizitatorilor ocazia de a face cunoștință cu oportunitățile educative oferite  pentru copiii cu deficiențe de auz;
  • Au fost prezentate materiale video informative realizate de cadrele didactice ale școlii și de directoarea CRCSM;
  • S-a promovat limbajul semnelor ca mijloc esențial de comunicare și incluziune pentru persoanele cu deficienșe de auz;
  • Au avut loc ședințe de consultare interinstituțională cu reprezentanții Grădiniței nr.167 pentru copii cu deficiențe auditive și asociate din Chișinău și managerii Școlii speciale nr.12, precum și organizate activități informative și orientare profesională pentru adolescenții, absolvenți ai Școlii speciale nr.12.

Încheiem luna mai cu inimile deschise și cu acțiuni care au vorbit dincolo de cuvinte.Fiecare gest, semn și zâmbet a contribuit la construirea unei societăți mai solidare și mai umane.

P.S. Tehnologiile asistive sunt un sprijin valoros, dar limbajul semnelor este limbajul identității, al culturii și al accesului deplin. Chiar și în era digitală, comunicarea vizuală rămâne esențială pentru incluziunea autentică a persoanelor surde.

Asociația Surzilor din Republica Moldova adresează mulțumiri deosebite tuturor partenerilor și susținătorilor implicați, precum și membrilor comunității persoanelor surde din Republica Moldova, apreciind înalt contribuția și devotamentul manifestat în desfășurarea acestor activități.

 

Distribuie: